Trenuri

Și cine ar fi crezut că acel “Vreau să mă fac mare!” o să devină realitate așa de repede?

Cine ar fi crezut că your twenties sunt așa de aproape? ( scuzați-mi englezismele)

Meh, eu sigur nu. Îmi aduc aminte cum vorbeam cu vecinele când eram mici despre perioadele când o să avem iubiți, daa, vorbeam despre astea. Era tare amuzant sau cel puțin acum când mă gândesc ce treburi discutam noi atunci, chiar e amuzant.

Vorbeam și despre cum o să fim noi la liceu, comparându-ne, bineînțeles, cu fetele mai mari de pe stradă care erau pe atunci la liceu.D4S_5358

Visam filmele americane, cărți pe jos, băieți care te ajută să ți le aduni, povești de dragoste. Visam rebeliune, visam camp rock- ul și high school musical-ul.

Eh, și în mare parte le-am avut pe toate. Cu excepția faptului că am scăpat mai multă cafea pe jos decât cărți ( aș mai povesti despre aparatul de cafea, dar salvez pentru un post mai plângăcios, pe care sigur o să îl scriu înainte să termin liceul), și băiatul de care îți plăcea îți trimitea mai multe mesaje și îl vedeai mai mult în poze decât prin școală, de cum să-ți adune cărțile. Erau câțiva mai speciali care îți mai țineau ușa din când în când. Rebeliune…sunt sigură că mulți au avut parte și de asta, eu am avut parte de mai puțină pentru că m-am cam mulțumit cu zona mea de confort.

Și-am mai crescut, 14-15 ani, ne credeam niște rebeli. Că de altfel, și acum ne credem, și probabil peste 4 ani când o să scriu despre liceu o să rescriu fraza asta.

Am ajuns la liceul mult dorit, unde am crescut cu adevărat. Care pe unii ne-a dărâmat, iar pe alții ne-a ridicat. Eram boboci, și îi proslăveam pe cei dintr-a 12-a. Că ni se părea nouă că aveau lumea la picioare.

Era tipa aia din I* care tot timpul călătorea, și venea să-și dea teza la chimie tot timpul după 3 săptămâni. Mai erau pantalonii de armată, actorul și ochii albaștri, ei ne erau juriu. Mai erau niște gemene, pe care le luam la mișto tot timpul, le luam la mișto da’ ce înfricoșătoare erau, doamne! No, păi îți dai seama că ni se păreau glorioși.

Și abia așteptam să ajungem aici, să mai creștem! Să avem viața în mâini, și vorba colegului meu:” bacul, bmw și blonda” .

A trecut timpul. Cine ar fi crezut că o să cunoaștem atâția oameni în 4 ani? Cine ar fi crezut că poate iubi și urî atât de mult în 4 ani?

Zilele astea, m-am tot uitat, ba în trecut, ba în viitor. Doamne, câte s-au mai schimbat!

Pornești cu niște oameni și ajungi singură, maxim cu ei pe lângă tine. Că ești pe cont propriu și trăiești doar pentru tine și în felul tău. Și niciodată n-ar trebui să ne așteptăm ca cineva să facă după cum vrem noi, că cel mai probabil și ei fac după cum vor ei.

Dar, nu despre asta voiam să vorbesc.

Să ne întoarcem puțin înaaaapoi. La al 3-lea paragraf, mai exact. Eram mici, și am crescut. Ne-am tot urcat în diferite trenuri. Și încă nu ne-am găsit destinația finală.

Trenurile astea s-au tot stricat pe parcurs, am poposit de multe ori în aceeași stație.

De multe ori am poposit mai mult decât trebuia, și am lăsat să treacă pe lângă noi oportunități, și mult, mult timp.

Ne-a fost frică. Sau am stat pur și simplu să ne plângem amarul. Poate am mai așteptat alte persoane, poate am așteptat cuvinte, poate am așteptat să avem curajul să ne cerem iertare că nu putem merge cu același tren. Nu știu ce ai făcut tu de fiecare dată când ai poposit prea mult într-o stație, însă, te rog, gândește-te acum pentru ce sau pentru cine ai stat prea mult în aceeași stație.

Toate acele opriri prea lungi te-au format. Te-au făcut ceea ce ești azi. Și nu fi supărat că te-au împiedicat să ajungi mai repede la destinație, nu ai ajuns mai repede pentru că mai sunt multe stații prin care trebuie să treci.

ERS01041

Photos made by: Alex Florea

Hugs and kisses,

M.I.

 

Advertisements