Cartea “Te-ai rătăcit în cer” | Emoție, durere, amintire

Cine nu ar vrea să-i trăiască cei dragi veșnic? Să-i fie mereu alături, mereu fericiți și cu zâmbetul pe buze?

Din păcate, așa ceva nu este posibil pe planeta asta, în viața asta de muritor. Putem în schimb să facem gesturi prin care să îi păstrăm pe cei dragi cât mai vii în amintirea noastră și a tuturor, asta face Elisa Ilișiu când scrie cartea “Te-ai rătăcit în cer“.

Elisa este o fată de 17 ani, elevă de liceu și scrie această carte în amintirea bunicii ei, mama Lola cum o numește ea. Ea consideră că bunica i-a lăsat cele mai importante lucruri: iubirea și faptul că a ajutat-o să își descopere vocația.

Cartea dezvoltă într-un ritm lin relația dintre ea și bunica ei de-a lungul vieții lor. Cu siguranță vă veți regăsi în fragmentele legate de copilărie, în poveștile pe care bunica i le spunea Elisei, cu siguranță este un o carte în care vă veți regăsi dacă vă iubiți și voi bunicii. E un text ce te atinge, simți că ai citi jurnalul cuiva, și ca persoana care scrie, te simți și tu vulnerabil citindu-l.

Lansarea de carte va avea loc la Primăria Beclean, în data de 11.03.2020 la ora 18:00.

Până atunci vă las aici niște fragmente din carte:

Încă aud vocea ta. Poveștile de seară s-au imprimat în sufletul meu. Orice copil are dreptul la poveşti. Orice copil are dreptul la super eroi, iar cine nu este de acord cu aceasta este un om care nu a avut parte de poveşti. Nimic mai mult. Mi-ai spus că ai fost prima ce m-a luat în brațe atunci când am venit de la spital. O fetiţă mică, într-o păturică pufoasă, pe brațele unei mame tinere. M-ai întâmpinat, iar vocea aceea răsună chiar şi peste ani…

  • Primiți o fetiță ?
  • Cum să nu ?

Așa m-ai întâmpinat tu. În casa în care îmi petrec anii vieții am ajuns pentru prima oară şi tu m-ai luat în braţe. Încă de la intrare eram a ta. Îți mai amintești prima întâlnire? Când m-ai privit în ochi şi mi-ai zâmbit de bucurie…

Poate așa unește destinul oamenii sau poate a fost o pură coincidență. Cert este că în inima mea mâna ta aspră şi obosită și-a lăsat amprenta. Sunt sigură că nimeni și nimic nu ar putea să înlocuiască prezența ta vreodată.”

“Oameni întregi suferă din cauza faptului că sunt singuri, că n-au mai fost întrebați de zile întregi „cum sunt?” că nu au pe nimeni care să le aline plânsul. Mii de părinți și bunici își petrec ultimele zile prin azile de bătrâni, doar pentru că scumpii copii ai acestora au fost prea pasivi pentru a se deranja să îi îngrijească. Au fost prea comozi pentru a sta lângă oamenii aceștia în ultimele clipe. Să te gândești că cineva te-a crescut, te-a îngrijit şi te-a făcut să fii cine ești și tu, după să dai acea persoană în grija altora e josnic. Mâinile acelea au trudit ca tu să fii cine ești azi. Să nu uiți asta. Ca tu să poți avea viitor de multe ori părinții tăi au jertfit micile lor fericiri și eu știu ca ea a jertfit totul de dragul meu. La fel de bine cum știu că ea mereu m-a învățat să fiu o persoană miloasă, să îmi pese de cei din jur. Nu a fost sărac care să iasă din curtea bunicii cu mâna goală, fiindcă ea mereu oferea ceva. Mereu avea ceva de dăruit oamenilor. Iar eu aș vrea să fiu ca ea. Dar de multe ori nu sunt. De multe ori sunt egoistă, rea sau indiferentă, zicând că fiecare are cât a muncit. Ei bine, Tu nu erai aşa. Tu erai o rază de soare. Erai minunată.”

Hugs and kisses,

M.I.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s