Nuntă în vremea Coronavirus |Cum viața mi-a dat bătai de cap

Aveam toate plănuite, deja începusem să merg la ultimele probe…mai erau aproximativ două săptămâni până la nuntă. Am avut bridal shower-ul pe data de 8 martie, totul a fost frumos, era normal. Cred că aia a fost ultima zi de normalitate pentru mine, ultima zi liniștită.

Marți deja am început să primesc mesaje cu prima știre, care spunea că pentru orice eveniment cu mai mult de 200 de persoane ai nevoie de o autorizație specială. Ce credeți? Normal că aveam peste 200. Că doară nimeni nu se ține de liste…(în fine, asta e altă poveste din seria frustrările miresei)

Am stabilit că mergem miercuri sau joi la DSP să vedem exact cum stă treaba. Până când am mers la DSP s-au schimbat treburile…am fost bombardată cu faimoasa știre: “Toate adunările de peste 100 de persoane în spațiu închis se restricționează.”

Okay, aici a venit primul scenariu. Să împărțim invitații pe ture. Să ne împărțim evenimentul. Clar, kind of dumb idea. Avea și n-avea sens. La biserică puteau participa doar 100 ( mai puțin de 100, că eram noi familia vreo 20 și cântăreții, pastorul, fotografii). Trebuia să mă apuc să selectez 100 de persoane la care să le zic să stea acasă. După, la masă să le zic la 100 să vină 4 sau 5 ore mai târziu de cât se preconiza…și apoi pur și simplu veneau exact doar să mănânce. Când noi eram deja mâncați, deja trecuți de toate fazele importante ale nunții.

Meh, nu mai are sens. Nu s-a întâmplat oricum. De la DSP ne-au spus să nu ne riscăm să facem evenimentul pentru că o să rămânem cu pagube financiare. Eu eram de acord, am zis de la începutul restricțiilor să facem ceva micuț în familie și gata. Părinții noștri au insistat bineînțeles să mai stăm, să mai vedem…că poate proprietarul restaurantului va găsi o soluție…că poate miracole. Soțul meu, care nu ar vrea să supere niciodată pe nimeni, a insistat și el.

Am mai așteptat. Între timp îmi suna telefonul non-stop. Mesaje. Apeluri. Nu apucam să îi explic unuia, că mă suna altul. Aceeași întrebare: “Ce faceți? Mai faceți nunta?”. Invitații voiau ce se întâmplă, era logic, unii aveau de venit distanțe mari, alții aveau de vorbit la lucru, etc. Problema era că eu nu aveam ce să le răspund, habar nu aveam ce o să se întâmple sau dacă o să se mai întâmple ceva. Eu care, aveam planificat totul, eu care un an am făcut tot ce a ținut de mine să fie fiecare moment organizat.

Precum vă dați seama am fost la pământ 2 săptămâni. Plângeam non-stop. Îmi curgea sânge din nas cu ligheanele. Am slăbit 3 kilograme. Poate nu pare mult, dar de data asta chiar nu mai aveam nevoie să slăbesc.

Totuși, am avut și oameni frumoși care au știu ce să-mi spună. Care m-au sunat sau mi-au scris și m-au asigurat că ei sunt alături de noi orice se va întâmpla, că nu se supără dacă nu pot participa, că înțeleg situația. Oameni care ne-au încurajat să mergem înainte indiferent de cum va avea loc evenimentul. Îmi place să le spun…oameni cu sens, oameni care știu care e esența.

Vă iubesc și prețuiesc!

Să revenim. Câteva zile mai târziu, o altă știre: “se restricționează orice eveniment cu mai mult de 50 de persoane.” . Mai trec vreo 2 zile: “România intră în stare de urgență de luni (săptămâna nunții noastre).”

Am trecut de toate scenariile. Afară nu se poate, la local nu se poate, la biserică nu se poate.

Am decis să facem acasă. Familia restrânsă, nași, pastor, fotograf.

Vineri ni s-au mai dat odată planurile peste cap. Aflăm că tatăl și fratele soțului meu trebuie să stea în izolare la domiciliu. Să vă mai zic că nașii nu au mai putut să vină? Unul din pastori? Unul din frații soțului meu?

Cum credeți că a fost ziua de vineri? Nicidecum plină de entuziasm…Am stat toți ca pe ace, ne așteptam la orice rău să se mai întâmple.

Sunăm pastorul. A înțeles că nu mai trebuie să vină. Fotograful nu mai vine. Sună pe rând din familie, nu mai vin. Prăjiturile nu-s chiar gata.

Am zis: “Okay, gata. Nu mai vreau să aud niciun telefon. Să nu-mi mai spună nimeni nimic.”

Dacă credeți că asta a fost tot…nu, nu! Hotelul în care trebuia să ne petrecem the wedding night era în carantină. (isn’that funny? )

Clar, viața ne-a mai dat niște lovituri sub centură și după nuntă. Dar despre astea altă dată.

Nunta noastră a fost frumoasă. Pot să vă asigur. A fost plină de emoție, și iubire. Au fost oameni puțini, dar oameni care au fost cu tot sufletul alături de noi. Oameni care au stat acasă ca să ne fie nouă bine, să nu avem probleme cu autoritățile. Nunta noastră a fost cu video calls și slujbă scurtă.

Nunta noastră a fost plină de esență. Așa-mi place să mă gândesc la ea. Și vreau să vă spun că nu știu exact nici acum de ce a trebuit să fie așa, dar știu că Dumnezeu le știe pe toate și dacă El a decis așa, așa a fost cel mai bine. Chiar dacă a fost greu, El face orice lucru frumos la vremea lui.

Să nu uit să vă spun că toate pozele sunt făcute de sora mea: https://www.instagram.com/thebirdsflyyy/ . Thank you, sister! Avem și video, să nu credeți că nu. Mulțumesc verișoarei mele care a stat cu telefonul în mână tot timpul pentru a filma.

Părul și machiajul mi le-a făcut o prietenă dragă, căreia vreau să-i mulțumesc enorm și cu ocazia acestei postări.

Hugs and kisses,

Iuditha M. C.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s