În dulcele stil clasic- Nichita Stănescu | Eseu BAC|Partea 1

Introducere:

În dulcele stil clasic de Nichita Stănescu este poezia care dă titlul volumului poetului care a apărut în 1970. Este o poezie neomodernistă.

Trăsături pentru încadrarea în neomodernism

subiectivizarea textului; are loc cu ajutorul mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric( “eu l-am fost zărit”, “timpanul meu”) ; de asemenea subiectivismul reiese și din imaginarul conturat de metafore.

-exemplu: metafora pasăre amară sugerează caracerul contradictoriu al iubirii, care poate fi și o sursă simbolistică prin simbolistica păsării, dar și o sursă de singurătate și suferință, lucru redat de epitetul amară

-ludicul detectabil în text este a doua trăsătură- acesta se construiește prin asocierile inedite de termeni aparținând unor registre opuse ( bolovan-domnișoară, fundă-afundă)

Tema textului este una dubla.

  1. Iubirea ca experiență revelatorie, deși e temporară.
  2. Creația literară- poezia devenind o artă poetică neomodernistă, în care pasul de domnișoară ar fi echivalentul insiprației sau a muzei, precum reiese din semnificatiile singurului verb din prima secvența a textului coboară.

Secvențe relevante temei textului:

1.

Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară.

-apariția domnișoarei; se construiește pe o rețea simbolică, dominată de elemente concrete, capabile să încapsuleze semnificații abstracte. Tehnica utilizată, la fel ca la Arghezi, este concretizarea abstractului; “bolovanul”-manifestare violentă, bruscă a inspirației și a iubirii; “frunză verde, pală- simbol al fragilității, al efemerului și al sensiblității; “înserare-nseară” – licență poetică .

2.

Mai rămâi cu mersul tău
parcă pe timpanul meu
blestemat şi semizeu
căci îmi este foarte rău.

Stau întins şi lung şi zic,
Domnişoară, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit şi mozaic.

Pasul trece eu rămân.

-secvența surprinde consecințele revelației atât la nivelul universului, cât și la nivelul sinelui ; simbolul central este soarele, ale cărui atribute sunt “pitic”, “aurit” și “mozaic”; acesta reprezintă centrul Universului, dar și căldură.

-Stănescu construiește antiteza “soare pitic” tocmai pentru a sublinia că întregul univers este redimensionat în urma iubirii, care este și un element transformator;

-epitetul “mozaic”oglindește complexitatea transformării, sugerând, în același timp că în urma revelației universul nu mai este unul unitar, ci unul sfărâmat.

Ne vedem data viitoare cu continuarea!

Să vă fie de folos!

Hugs and kisses,

M.I.

Baltagul, de Mihail Sadoveanu- eseu | clasa a 12-a/ BAC

“Baltagul” a fost una dintre cărţile care mi-au plăcut, chiar dacă am avut-o de citit pentru şcoală.

Introducere

Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu publicat în 1930 aparține realismului cu o notă mitică ( derivată din totalitatea tradițiilor și superstițiilor prezentate, dar și din cadrul temporal asemenea basmelor, acțiunea e plasată în illo tempore.)

O primă trăsătură pentru încadrarea romanului în realism este prezența verosimilului: prin toponime, unele din ele reale(Dorna, Tarcău, apa Bistriței) , altele fictive utilizate pentru a marca autentic traseul Vitoriei (Suha, Sabasa, Cruci) ; situația veridică în care 2 oieri îl ucid pe celălalt pentru bani.

O a doua trăsătură este perspectiva narativă obiectică: postura naratorului centrală este preluată însă de către Vitoria în momentul parastasului, ea relatând foarte detaliat circumstanțele uciderii soțului său. Această rocadă imprimă narațiunii un ritm mai alert, cititorul fiind intens implicat în acțiune.

Tema textului este călătoria, în vederea căutării adevărului, temă în jurul căreia orbitează alte teme conexe familia, averea, moartea, destinul.

O primă scenă relevantă pentru tema textului este găsirea lui Lipan în râpă. Din punctul de vedere al suspiciunilor Vitoriei, acest moment este sfârșitul călătoriei, odată cu depistarea osemintelor lui Nechifor. Pe de altă parte, momentul e punctul care declanșează acțiunea de răzbunare.

Simbol central: râpa, un simbol al morții. Acest simbol marchează o coborâre în infern care reprezintă moartea lui Nechifor și renașterea lui Gheorghiță precum și maturizarea acestuia. Suspansul este bine conturat prin aglomerarea enumeraților oase risipite cu zgârcuirile umede. Utilizarea arhaismelor și regionalismelor conferă textului autenticitate și culoare locală.

Scena se încheie cu replica femeii:” Gheoghiță!” care reprezintă numele de botez al soțului ei folosit doar în intimitatea lor. Fiul tresare la această replică, momentul marcând preluarea autorității familiale de către fiul lui Lipan.

O a doua scenă este scena răzbunării, praznicul parastasului care reprezintă finalul călătoriei și dezvăluirea adevărului. În confirmarea suspiciunilor, Vitoria dă dovadă de o inteligență și o viclenie aparte. Îi invită pe vinovați la parastas. Atitudinea Vitoriei îi face pe aceștia să realizeze că fapta lor a fost descoperită, moment în care este indusă starea de panică. (“de ce mă tot fierbi și mă înțepi atât?”)

Elemente de compoziție, structură și limbaj

Incipitul textului: are formă de prolog precedat de un motto. Acesta din urmă este preluat din Miorița: “Stăpâne, stăpâne, mai cheamă ș-un câne”.

Sadoveanu valorificând astfel componenta mitică; motto-ul ghidează lectura din punct de vedere tematic ( căutarea oierului dispărut) dar și atrage atenția asupra unor elemente din lumea rurală, precum comuniunea om-animal.

Prologul cuprinde legenda relatată de Nechifor, la evenimentele lumii satului, conform acesteia la crearea lumii dumnezeu le-a dăruit muntenilor o “inimă ușoară” și “muieri frumoase și iubețe”. Astfel, prologul anticipează atât caracterul Vitoriei, loială soțului ei cât și atitudinea ei optimistă din finalul romanului, care atestă, faptul că viața merge înainte.

Conflictele:

conflictul exterior: inițial este cel mioritic 2 oieri îl ucid pe al 3-lea pentru a-i pune mâna pe bani și pe turme. Dispariția baciului muntean va cauza un alt conflict exterior între soția lui și ucigașii săi, conflict bazat pe dorința de răzbunare, dar și pe intenția de a echilibra balanța dreptății.

conflictele interioare: sunt mai accentuate la nivelul lui Gheorghiță, care ezită în numeroase puncte cheie, cum ar fi plecarea de acasă și părăsirea comunității tinerilor, șovăiala de dinainte de a coborî în râpă, stângăcia din momentul pedepsirii lui Bogza.

-ezitările lui sunt justificate de procesul de maturizare prin care trece;

Încheiere:

-comparație cu Miorița- încadrarea prin intertext a baladei Miorița conferă un caracter complex, latura realistă îmbinându-se armonios cu cea mitică.

Spor la învățat!

Hugs and kisses,

M.I.

Caracterizare Felix | Enigma Otiliei ( eseu pentru BAC)

M-am gândit să mai adaug o categorie blogului meu, una care să fie de ajutor pentru elevii care se pregătesc să dea BAC-ul. Știu ce important e să ai eseuri bine făcute și o structură după care să te poți ghida.

Nu o să scriu tot eseul, clar. O să scriu câteva idei, în urma structurii pe care am învățat-o eu de la profesoara mea de română ( fără ajutorul dumneaei nu aș fi știut să fac un eseu niciodată).

Prin urmare, să începem:

1.Introducere:

Felix Sima– personaj principal; tipul intelectului naiv, dar totodată tipologizat ca tipul orfanului.

Statut social: fiul lui I Sima, medic celebru în Iași, recent decedat; moștenise “o casă cam veche, dar solidă și rentabilă și un oarecare depozit de bani”, toate acestea erau administrate de unchiul său Costache Giurgiuveanu.

Felix ajunge profesor universitar, se maturizează mult și se educă (” Voi fi ambițios, nu orgolios”.

Statut psihologic: faptul că e orfan creează un conflict interior pentru Felix; acest conflict constă în faptul că se simte complexat și inferior, iar orice aluzie la faptul că e orfan îi trezește o puternică revoltă.

2. SCENE REPREZENTATIVE în caracterizarea lui FELIX

1. Scena intrării lui Felix în casa lui Costache Giurgiuveanu- acesta intră în casă, care la început i se pare ospitalieră, prezența bătrânului Costache înrăutățește starea de emoție a băiatului. Aceasta este a doua încercare a băiatului de a intra în casă, prima dată fiind respins de răspunsul bătrânului “Aici nu stă nimeni! “

-trăsături ce reies din această scenă: modestie, naivitate și imaturitate; trăsătura predominantă este naivitatea care se justifică prin vârsta fragedă a tânărului (18 ani), iar totodată prin confuzia acestuia cauzată pe de-o parte de atitudinea unchiului său, iar pe de altă parte de statul său de străin în casa lui Costache, statutul de provincial venit în capitală pentru studii.

2.Scena ultimei întâlniri dintre Felix și Otilia– scena este amplasată la finalul romanului înainte de plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol. Cei doi tineri petrec împreună noaptea de dinaintea plecării aceștia discută marile probleme ale vieții: statutul femeilor și al fetelor, viața de familie și consecințele unui cuplu tânăr sau importanța carierei în viața lui Felix.

– trăsătura predominantă este inocența care este justificată de faptul că acesta își pune încrederea în Otilia, este foarte vulnerabil în fața ei, rămânând clar dezamăgit după ce se trezește și observă ca Otilia a plecat.

Elemente de structură, compoziție și limbaj

Conflictul

  • Felix- conflict interior: complexat de percepția celor din jur despre faptul că e orfan, dar pe de altă parte acest lucru stârnește o revoltă în interiorul său și își face ambiție

Otilia oscilează între dragostea sinceră și stabilitatea financiară .

Din aceste conflicte interioare se nasc conflicte exterioare( ex. triunghiul amoros care îi opune pe cei doi bărbați din viața Otiliei- Felix și Pascalopol)

– alte elemente de structură, compoziție și limbaj o să trec în eseul de temă și viziune –

3. Încheiere

Felix ajunge un om realizat, care nu a făcut compromisuri pentru a-și îndeplini scopurile. Acesta este un personaj evolutiv care în finalul romanului este profesor universitar și are o familie.

Sper că v-a fost de folos! Succes și spor la învățat!

Hugs and kisses,

M.I.