De ce să fii fericit

Am observat că oamenilor le este frică să zâmbească. Să fie entuziaști.

Le este frică sa fie fericiți pentru că se tem că o să fie întrebați de ce sunt fericiți și motivele lor nu o să fie cele mai bune, că nu o să găsească un motiv destul de important pentru care să fie fericiți.

Să vă spun, eu când eram mică tot timpul eram întrebată de ce sunt supărată, dacă am pățit ceva, pentru că eram tăcută și nu râdeam și strigam tot timpul cu ceilalți copii. Tot timpul neamurile îmi spuneau că eu sunt prea matură pentru vârsta mea. N-am știut niciodată dacă asta era de bine sau de rău.

Așa că la un moment dat am început să mă satur să mă întrebe toată lumea de ce sunt supărată și mi-am propus să zâmbesc toată ziua și oricui. Să zâmbesc mereu când salut pe cineva. Să zâmbesc când îmi iau cafeaua, să urez “O zi bună!” cât de des și de câte ori am ocazia să mai adaug și un “Cum mai sunteti?”.

Și ghici ce? Au început oamenii să mă întrebe de ce sunt așa de fericită mereu, de ce zâmbesc atât. Am decis să le răspund cu “De ce nu aș fi fericită? De ce nu aș zâmbi?”.

Mă mai întrebau și dacă sunt îndrăgostită, le spuneam de fiecare dată ca da, de viață!

Așa că, ia spune-mi, de ce nu ai fi fericit?

Oprește-te. Poți să fii fericit doar pentru că ești viu, poți să dansezi doar pentru că ești viu, dacă vrei, poți chiar să dai o petrecere doar pentru că ești încă viu!

Zâmbește. Râde. Fii entuziast în viață. Fără niciun motiv. Doar fii.

Hugs and kisses,

M.I.

Sa fie din suflet

Auzi, mi s-a zis ca ce scriu e un pic cam prea personal, cum ar veni ca dau din casa.Cum adica?ce? E blogul meu, despre asta e blogul meu, e casa gandurilor mele, aici imi descarc nervii, aici imi plang amaru’, aici e o foarte mare parte din sufletul meu.

Sunt cateodata melancolica, cateodata indragostita, cateodata nervoasa, suparata, dezamagita…Si asa cum sunt, asa scriu. 😉 -si acum am dat din nou din casa, vezi de-aia spuneam ca apropiatii daca ma citesc, sa ma scuteasca de pareri prea subiective, ca n-am dat cu share-u: “cititi ca se merita”-

Gandurile de mai sus le-am scris de ceva timp,dar le-am lasat in drafts..ca nu stiu..

In fine, am citit un articol care mi-a adus aminte de aceste randuri, i-am dat si  share articolului , poate l-ati citit (e vorba de “atunci cand literele se scriu singure”).

Mi-a placuut la nebuniee, sfaturile alea, acele litere mi-au atins mintea si sufletul!Aveam atata nevoie de ele!

Cand o sa ma mai gandesc la tot felul de tampenii de genul: “dac ascriu prea mult?”, “daca e prea personal?Prea romantic?daca suna prea depresiv?daca o sa-mi scrie cineva si o sa spuna ca scriu aiurea?”, “daca nu are sens ce am scris?”.. atunci o sa apelez la acel articol si o sa citesc si recitesc pana imi intra in cap ca e okk  orice scriu, pentru ca scriu cu sufletul…

Multumesc, multumeesc! 🙂

Hugs & kisses,

M.I.

 

 

 

You.

You.Where are you?Tell me how many  jerks I need to meet until I finally meet you?Tell me how many nights I will spend crying until you will think it’s time to come and wipe my tears?How many days I will spend wondering if somehow I will meet you on the street or a the supermarket or if I will meet you Sunday on church,or Saturday at the Coffee shop?How many nights I will be sleepless thinking if I already met you and I didn’t know?Are you the guy i had crush on 7th grade?Or the boy who I started talking two months ago?How many afternoons i will wish you ‘d be here with  me at sunset?

How many boys will disappointed me until you will came to prove me wrong?So, tell me.How many?
Or at least tell me where you are and what are you doing?I will come to meet you, if you think it’s too early.Let me find you.Or better find me.Cause I’m tired of all these liars, assholes, of all these boys who think they are the sun.I’m the sun, come to light!

Se simte toamna

Doar 2 zile de toamna au trecut,dar pot sa spun ca azi a fost intr-adevar toamna,azi am simtit toamna…

Am stiut ca intr-adevar e aici,ca toamna e aici.Si nu neaparat pentru ca a fost ceata de dimineata,ca s-a racit vremea sau au cazut frunze,ci pentru ca am simtit ca ceva lipseste.

Am simtit ca sufletul mi-e mai batut de vant.

Am simtit o despartire,m-am simtit mai goala,mai singura…

Am simtit  un inceput de toamna…

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

-Nichita Stanescu-Emotie de toamna-

De ce scriu si de ce scriu aici?

Nu,nu sunt scriitoare,nici blogger,si nici nu ma dau.Nu imi share-uiesc articolele pe facebook,instagram sau orice altceva.Blogul asta e umbra a sufletului meu,da,e un fel de jurnal.

Scriu ce ma doare,ce ma enerveaza,ce iubesc,ce simt.Nu ma citeste lume,si nici nu l-am facut cu scopul asta.De multe ori scriu gresit gramatical,scriu chestii aiurea.Nu am spus ca am talent la scris,dar mi-ar placea.Imi place sa scriu.Asa ma descarc eu cel mai bine.

De blogul asta nu stiu prietenii mei,nu stie familia mea,hmm…de blogul asta nu stie aproape nimeni.

Nu prea scriu in metafore,in descrieri amanuntite si detalii sofistificate.Scriu sincer si exact asa cum  vorbesc si cum gandesc.

Si totusi de ce scriu aici?De ce nu scriu si eu pe o foaie,intr-un caiet,in notepad..?

Sincer,imi place ideea de avea un blog al meu,da,asta e un motiv.Altul ar fi ca,fiind mai toata ziua pe calculator sau telefon,imi e mai usor sa imi asez gandurile aici decat pe o foaie.Si totusi de ce nu in notes sau notepad?Pai,de ce sa imi incarc memoria telefonului sau a calculatorului cand aici se pastreaza totul frumos,aranjat si eh….imi place no,sa am blog.kjl.jpg

 

Ce sunt eu ca sa judec?

Atatea am auzit,citit si vazut in legatura cu toata treaba asta cu COLECTIV.Sincer,am zis la inceput ca nu o sa scriu nimic despre asta,pentru ca deja prea s-a comercializat acest dezastru.Si asta pentru ca suntem in criza.Da,suntem in criza de oameni.

Cu totii suntem obisnuiti cu acest cuvant „criza”,il auzim la televizor,il citim pe afise,in ziare,pe facebook,peste tot ,
dar mai ales il citim pe noi,pe oameni.
In ziua de azi e tot mai greu sa ai incredere in oameni,e greu gasesti un prieten,chiar si fratii se tradeaza intre ei,
asta pentru ca “nici in biserici nu mai e dragoste,e-afacere\e tot mai lacom aproapele,fratele”.Si ca tot veni vorba de biserici,da..sunt cam prea multe,dar stati…nu am o problema ca sunt multe biserici,am o problema cu faptul ca sunt mai mereu goale.Cand vad ca se construiesc doar de dragul de a avea altii functii,imi vine sa ma las de toata treaba asta cu mersul la biserica.Dar,pe langa faptul ca sunt goale,mi-am dat seama ca si cei care le frecventeaza,le frecventeaza cam degeaba…La ce te mai duci,frate si sora draga la biserica daca atunci cand altii sufera tu te apuci doar sa judeci,in loc sa te rogi.Nu ma lua in nume de rau…nu ti-am zis sa te rogi pentru cei morti,ci pentru cei vii.Poate o sa-mi ridic lume in cap,ca spun asta,dar consider ca degeaba ne rugam pentru morti.

Esti inconjurat de oameni,strigi dupa ajutor si nimeni nu iti raspunde,toti isi vad de treaba si asta pentru ca atunci
“cand esti la greu multa lume-ntoarce spatele”.

Romania a pierdut tineri,si asta e ceva.In Romania se fura si si asta e ceva.

Daca tot vorbesc de biserici,nu ma pot abtine sa nu spun ceva si “despre smerenie“.Sincer,mi s-a parut o idee foarte buna,nu stiu de ce toata lumea a inteles ca trebuie sa isi fac biserici din lemn si sa le strice pe alea mari.Lasati-le,fratilor,pe alea pe care le-ati facut,umpleti-le,da’ nu mai faceti altele degeaba,pretinzand ca asa s.or pocai sau increstina oamenii. Lui Dumnzeu ii place simplitatea,smerenia,asta au vrut sa zica,exact…trebuie sa te prinzi din titlu.

PS.articolul asta l-am scris cu mult timp in urma,chiar inainte de toata intamplarea cu colectiv,l-am refacut atunci,dar nu l-am mai postat

Start TODAY

Hai,spune.mi,de cate ori ai spus “de maine” sau “de luni”?Dar,fii sincer…mai mult decat o singura data,asa-i?

Toti facem asta..aproape zilnic.Dar,de data asta incep de azi!Stiu,e joi noaptea..deja vineri,chiar.Nu-mi mai pasa!Atat m-am saturat sa tot aman!Vreau sa fac ceva!Ceva cu viata mea!Nu mai vreau sa irosesc timp degeaba..de cate ori am zis asta si uita-ma ca o zic din nou.Imi promit din nou ca o sa-mi indeplinesc toate planurile.Insa,am schimbat ceva…nu de maine,de AZI!tumblr_nuucwwIJpx1tkqim0o1_500

Mi-am dat seama ca am nevoie de o detoxifiere,atat la propriu cat si la figurat!Trebuie sa fac niste curatenie in viata mea.Incepand cu alimentatia proasta si stilul meu prost de viata dezordonata,si continuand sa fac curatenie in mintea mea,sa arunc la gunoi niste ganduri negativiste si sa nu uit sa sterg praful din suflet…s-a cam acumulat.Incep sa nu mai vad ce am pe rafturi de la atata praf.Poate ar trebui si sa aerisesc putin,sa las sa plece tot ce vrea sa plece.

Am cam uitat si de Dumnezeu..l-am parasit undeva intr-o camaruta bine ascunsa a sufletului meu si am uitat sa trec pe la El,de la atata praf si mizerie nu am mai vazut camaruta in care ma astepta.Lumina asta falsa m-a facut sa uit ca doar in camaruta in care se afla El am lumina naturala,am uitat ca doar din camaruta aia vad rasaritul.Dar,de AZI promit sa trec pe la EL in fiecare zi.

De azi spun la orice vreau sa fac “AZI”!

septembrie & frica

Dimineata de septembrie…dimineata rece,doar cafeaua ma mai incalzeste.
Pun din nou tot ce s-a intamplat sub cuvantul”poate”,mai adaug langa el si un semn de intrebare
si parca nu mai sunt sigura de nimic.11794594_691596750973378_5209439074257073288_o
De ce oare fac asta mereu?O sa-mi traiesc toata viata langa “poate”!?De ce oare sunt in incertitudine mai tot timpul?
Mereu intrebatoare,niciodata sigura de un lucru.Nu este zi sa nu ma gandesc cum va fi maine
daca azi fac asa.
Mi-e frica asta e problema.De ce?Mi-e frica sa nu fac alegeri gresite,sa nu ma trezesc peste zile,luni sau ani ca am ales gresit si sa
ma intreb “cum ar fi fost daca?”.
Mi-e frica sa risc.
Oh,Doamne sunt o fricoasa.Mi-e frica defapt de viata…

Underneath…

Mi-am dat seama cat de falsi putem fi noi,oamenii,cum putem sa zambim asa fals,cum putem sa complimentam o persoana pe care nu o suportam,cum oferim sarutari sau imbratisari asa pentru ca ni se face ceva pe plac,nu pentru ca simtim ceva sau pentru ca avem ceva prietenie adevarata cu persoana respectiva.

Suntem niste falsi care avem constiintele supraincarcate de minciunile pe care le spunem,de sentimentele false,de atitudinile false,de secretele pe care le  ascundem bine de tot.Doamne fereste sa se poata uita cineva vreodata in mintea noastra,ar ramane socat…socat de faptul ca putem sa pretindem ca iubim persoana pe care de-abea o suportam,de faptul ca putem vorbi doar in complimente cu o persoana pe care o injuram cu prietene pe grup sau de simplu fapt ca putem sa zambim ca si cum ii adoram pe toti,pe cand noi nu mai suportam nici o persoana si am vrea sa tragem cu un pistol in toata societatea asta,sa putem trai cum vrem.
Suntem niste falsi!Niste falsi care cum vedem unul curajos care se lupta sa fie el insusi,dam cu pietre,si dam din fiecare parte,pur si simplu, il corupem in asa fel incat sa devina ca si noi,poate mai bine ar fi sa.l distrugem,dar nu,mai bine asa…sa nu ne simtim noi cumva falsi,mai bine ii falsificam pe toti,ca:
Intr-o lume de falsi,numai falsii reusesc.”

                   https://www.youtube.com/watch?v=KwJJtDco6IE