My heart is gone, I need another one

Au trecut 3 săptămâni de când am aflat că s-a logodit. Nu am știut nici eu și nici inima cum să reacționăm. Trăiesc de atunci un șoc continuu. În fine, cred că totuși sunt bine. Am plâns doar într-o seară. Adică am plâns toată noaptea atunci. Dar bănui că mi-a trecut, că nu am mai…

Cartea “Te-ai rătăcit în cer” | Emoție, durere, amintire

Cine nu ar vrea să-i trăiască cei dragi veșnic? Să-i fie mereu alături, mereu fericiți și cu zâmbetul pe buze? Din păcate, așa ceva nu este posibil pe planeta asta, în viața asta de muritor. Putem în schimb să facem gesturi prin care să îi păstrăm pe cei dragi cât mai vii în amintirea noastră…

Should I go or should I stay?

N-aș fi vrut să plec. Pur și simplu, n-aș fi vrut. În ciuda faptului ca ei mă învinovățesc, eu chiar n-aș fi vrut să plec. De ce tot timpul oamenii cred că celor care pleaca le e mai ușor? Dar ce e de facut când acasa nu mai e acasa și orice privire te lasă…

Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte | Daniel Popescu

Aproape terminam cartea când am scris următoarele cuvinte: Mi-am dat seama că suntem atât de proști și că ne dăm seama doar în fața morții de asta. Irosim totul. TOTUL. Irosim o viață…când putem să facem atâtea. Trebuie o moarte să ne trezească, o nenorocire. Oh, săracii de noi! Trăim pentru imagini, pentru tot ce…

Oh, romantism

De când mă știu sunt o fire romantică, altfel spus sunt o visătoare ce crede în de-alea cum că dragostea le poate învinge pe toate și că dacă e să fie, o să fie. Îmi plac florile, de la trandafiri la flori de câmp. Și dacă tot am ajuns aici, o amintire drăguță mi s-a…

Lecții de magie- de Elizabeth Gilbert | Aproape recenzie

Dacă tot am spus că anul 2018 o să fie magic, de ce să nu-l începem cu niște lecții de magie? Din nou, nu vă gândiți la vrăjitoare și mături… Cartea e despre creativitate. e despre faptul că nu ai nevoie de o diplomă sau permisiunea nimănui pentru a trăi o viață creativă. E o…

Escape

-Ecaterina,draga mea,se numeste viață și se trăiește! Îmi rasunau in minte cuvintele prietenei mele,dar cum sa mai pot trăi?Cum sa ma traiesc cand tot ce vreau e sa mor?Eu nu vreau sa mai exist,de cum sa mai traiesc. Viata,pff…ei,bine,pentru mine viata asta este moartă. Prietenele mele se straduiau din rasputeri sa imi fie lumina in…

Cine sunt eu?

Sunt o cafea,una amara.Nu sunt una fierbinte,ci una rece,nu neagra,ci cu putin lapte,dar fara zahar.Par slaba,dar sunt chiar tare,te trezesc de la prima inghititura. Sunt o zi de joi. Ziua aia de joi pe acre o traiesti cu speranta si doar pentru ca astepti sa vina odata vineri. Sunt un trandafir.Petalele-mi sunt zambetul,imbratisarile si noptile…