Spațiu vidat

Mă gândeam acum vreo săptămână că nu am scris niciun articol despre venirea primăverii, planuri, etc. De obicei, în fiecare an am scris. Dar cred că așa a fost să fie. Ce sens mai avea să citiți în zilele astea un articol despre o primăvară roz, floricele…când totul pare așa gri.

Azi a ieșit puțin soarele, e chiar frumos. Dar panica și frica încă stăpânesc oamenii, așa că e cam pustiu peste tot. Nu învinuiesc pe nimeni, cel mai bine e să fii preventiv.

Aveam planificate niște articole despre organizarea nunții, dar acum nu mai au sens nici alea…Am auzit că s-au anulat și nunți din luna mai. Dacă până acum erau câte 3/4 nunți pe weekend vara, gândiți-vă cum o să fie dacă toți le amânăm pe vară? :))

O să scriu sau o să fac un vlog, totuși, despre cum ne-a picat nouă toată pandemia asta și în ce fel ne-a afectat nunta.

Putea să fie o primăvară pe cinste. Și pe care cel mai probabil o treceam cu vederea toți, treceam doar prin ea…cum am trecut prin toți anii ăștia. Poate aveam nevoie de un moment în care să realizăm adevăratul sens al vieții ăsteia, adevăratele valori. Să realizăm ceea ce contează cu adevărat.

2019 a fost un an foarte stresant pentru mine și începutul lui 2020…și pun pariu că și voi ca și mine ați trecut prin aceeași goană. Să fie bine cariera, să meargă mai bine afacerea, să ne facem casa, etc.

De câte ori ați neglijat anul în care a trecut lucrurile importante? Timpul cu familia, timpul cu Dumnezeu?…

De câte ori nu ați avut timp?

Vă las cu această întrebare…Și nu uitați: Tot răul spre bine.

Vă doresc o primăvară în care să fiți sănătoși, dar cel mai mult o primăvară liniștită!

Fiți pe pace!

Versuri:

“Mi-am luat un ghiozdan, am plecat Să caut un spațiu vidat

Numai o clipă, numai o clipă să scap

Am luat-o pe deal prin păduri

Să stau în tăcere pe culmi

Timpul să tacă, lupta să treacă pe veci, vis frumos

În mine pe raft stă o armă plină de praf Un crez ruginit, înainte de vreme îmbătrânit

Din vremuri când eram copii

Aveam noi o vorbă, mai știi?

Cine nu-i gata îl iau cu lopata, spuneai

Dar vorba rămâne și-acum

Când viața se sparge pe drum

Încă mă doare și încă mi-e greu să m-adun

O casă vrem toți, sufletu-ncercănat vrea un pat

Trec zile și nopți, frica mă ține treaz

Doamne dacă mai poți nu mă uita

Caut un loc să dorm Poartă-mă printre nori

Du-mă-ntr-un loc uitat Doar eu și cel ce-a creat.”

Iuditha Murza C.

Octombrie al meu

Deja e trecut de jumatatea lui Octombrie, natura este cum nu a fost ea mai frumoasa si eu cum nu am fost mai bucuroasa!Poate oamenii nu vad diferenta, pentru ca in fata lor zambeam si inainte, radeam si inainte…eram fericita si inainte, dar in mine doar eu stiu ce lupte se dadeau.

Da,si acum mai am zile proaste, si acum mi se intample chestii care n as vrea sa mi se intample, esuez,am parte de nereusite, la inceputul lui septembrie nu mi s-a pus VISA pentru USA, vineri am picat la sala (scoala de sofer), m-a ascultat la mate de 2 ori, de fiecare data cand nu am stiut.Am mai ramas si fara bani, saptamanile trecute,aveam doar banii pentru abonament…

Exista si de-astea, si aici e partea faina!Ca insfarsit reusesc sa fiu bine si fericita, sa am pace in inima si in necaz, si cand nu toate lucrurile merg dupa cum vreau eu.

Octombrie asta e asa de diferit de octombrie anului trecut..Anul trecut a murit Cristi, si octombrie tot se imbracase in negru.Nu o sa uit niciodata zilele alea, incepand cu dimineata aia, toate plansetele si apoi ziua cu inmormantarea, jur, n-am vazut zi mai trista…Ploaie, urlete, negru..mult prea mult negru pe mult prea multi tineri..

Dar, octombrie asta e diferit…e mai colorat, e mai viu, mai insorit.

Octombrie asta,e ultimul octombrie din liceu..e un octombrie de final.

Asa ca trebuie sa fie unul bun, cel mai bun!

Fie ca ultimele 3 luni ale acestui an , sa fie cel putin la fel de bune si perfecte cum ni le-am imaginat!

 

WhatsApp Image 2017-10-15 at 17.04.20.jpeg

WhatsApp Image 2017-10-15 at 17.03.48

WhatsApp Image 2017-10-15 at 17.14.26

Hugs & kisses,

M.I.

e toamna mea

E din nou toamna, a inceput din nou scoala…Dar, cumva e totul diferit.Se simte altfel fiecare gura de aer..

Se simte altfel adierea vantului, imbratisarile, fiecare raza de soare…le traiesc pe toate cu o nostalgie viitoare, le vad pe toate prin ochii mei de peste vreo 10-15 ani.Cumva ma uit la tot ce se intampla acum razand, cu inima vesela ca mi-am trait tineretea frumos, ca am simtit fiecare lucru oricat de marunt sau neinsemnat a fost.

Cred ca am invatat sa traiesc in slow motion…si ma bucur.In zilele noastre e necesar..ca prea multe sunt pe “fast”.54f3cebe7143a3be85b9cbcfe99c9cd2

M-am saturat sa grabesc totul, sa fortez lucrurile sa se intample, sa fortez relatii, prietenii…Cred ca toti la un moment dat invatam sublimul timpului potrivit.

Nu e mai frumos sa privesti cum rasare soarele, sa vezi cum putin cate putin iese de dupa deal decat sa-l grabesti sa rasara o data?La fel e si in viata, e frumos sa te bucuri de intregul proces…

Am invat si eu incet ca lucrurile bune chiar cer timp, si cel mai mult timp il cer lucrurile pe care le vrei cel mai tare.

Am invatat si eu incet ca asteptarea chiar poate fi o binecuvantare pentru ca te poate face sa te devii cea mai buna versiune a ta.

E liniste…simt linistea si in galagie..

E toamna linistii mele..

Hugs & kisses,

M.I.