Spațiu vidat

Mă gândeam acum vreo săptămână că nu am scris niciun articol despre venirea primăverii, planuri, etc. De obicei, în fiecare an am scris. Dar cred că așa a fost să fie. Ce sens mai avea să citiți în zilele astea un articol despre o primăvară roz, floricele…când totul pare așa gri.

Azi a ieșit puțin soarele, e chiar frumos. Dar panica și frica încă stăpânesc oamenii, așa că e cam pustiu peste tot. Nu învinuiesc pe nimeni, cel mai bine e să fii preventiv.

Aveam planificate niște articole despre organizarea nunții, dar acum nu mai au sens nici alea…Am auzit că s-au anulat și nunți din luna mai. Dacă până acum erau câte 3/4 nunți pe weekend vara, gândiți-vă cum o să fie dacă toți le amânăm pe vară? :))

O să scriu sau o să fac un vlog, totuși, despre cum ne-a picat nouă toată pandemia asta și în ce fel ne-a afectat nunta.

Putea să fie o primăvară pe cinste. Și pe care cel mai probabil o treceam cu vederea toți, treceam doar prin ea…cum am trecut prin toți anii ăștia. Poate aveam nevoie de un moment în care să realizăm adevăratul sens al vieții ăsteia, adevăratele valori. Să realizăm ceea ce contează cu adevărat.

2019 a fost un an foarte stresant pentru mine și începutul lui 2020…și pun pariu că și voi ca și mine ați trecut prin aceeași goană. Să fie bine cariera, să meargă mai bine afacerea, să ne facem casa, etc.

De câte ori ați neglijat anul în care a trecut lucrurile importante? Timpul cu familia, timpul cu Dumnezeu?…

De câte ori nu ați avut timp?

Vă las cu această întrebare…Și nu uitați: Tot răul spre bine.

Vă doresc o primăvară în care să fiți sănătoși, dar cel mai mult o primăvară liniștită!

Fiți pe pace!

Versuri:

“Mi-am luat un ghiozdan, am plecat Să caut un spațiu vidat

Numai o clipă, numai o clipă să scap

Am luat-o pe deal prin păduri

Să stau în tăcere pe culmi

Timpul să tacă, lupta să treacă pe veci, vis frumos

În mine pe raft stă o armă plină de praf Un crez ruginit, înainte de vreme îmbătrânit

Din vremuri când eram copii

Aveam noi o vorbă, mai știi?

Cine nu-i gata îl iau cu lopata, spuneai

Dar vorba rămâne și-acum

Când viața se sparge pe drum

Încă mă doare și încă mi-e greu să m-adun

O casă vrem toți, sufletu-ncercănat vrea un pat

Trec zile și nopți, frica mă ține treaz

Doamne dacă mai poți nu mă uita

Caut un loc să dorm Poartă-mă printre nori

Du-mă-ntr-un loc uitat Doar eu și cel ce-a creat.”

Iuditha Murza C.

Începuturile

N-am mai scris de ceva timp. Bine, mint. Am mai scris, nu am mai postat.

Era să spun că am scris abureli și de-aia, dar eu tot timpul scriu abureli. Ca și acum de exemplu.

Mi-am pus fotoliul pe balcon, în sfârșit pot să-mi beau cafeaua de dimineață în aer liber.

De abia așteptam să îmi încep din nou diminețile cu: ” Bună dimineața, viață!”, să simt soarele cum îmi bate în geam și să aud ciripitul păsărelelor.

Diminețile pot fi super faine dacă te ridici din pat cu entuziasm. Fiecare dimineață e un nou început. Fiecare primăvara e un nou început! Haideți să profităm de aceste începuturi!

Hugs and kisses,

M.I.

Ninge în martie

E 2 martie și ninge ca în povești. Deși vreau primăvară, tânjesc după soare și puțină căldură, nu pot să nu fiu fermecată de ninsoarea asta, nu pot să fiu nervoasă când ninge așa de frumos.

Stau cu o cană de cafea în fotoliul meu, cu niște buchete vechi și ofilite, dar prețioase lângă mine și ascult muzică.

Azi am făcut primul plan măreț pentru primăvara asta.

E vorba despre copiii din biserică. În viața cărora am să fiu mult mai prezentă de acum încolo. După cum bine știți, la începutul anului am spus că vreau să-L pun pe Dumnezeu pe primul loc și cum altfel dacă nu slujind pe alții?

Vinerea va fi despre copiii din biserică. Azi o să pregătim ceva pentru ziua mămicilor.

Primăvara asta vreau să fie despre foarte mult înflorit pe toate planurile.

O să fie o primăvară plină, de-aia azi mi-am și luat liber de dimineață. Mă trezisem cu o durerede cap infernală și am zis, nu-mi pasă, am nevoie de o pauză. Am nevoie să respir puțin, să încetinesc puțin.

Ca să revin cu forțe proaspete și să fac tot ce mi-am propus.

6af97c8bac3d1a03f8f2791eced52b86.jpg

Primăvara asta e a mea. E a noastră. Primăvara asta mă așteaptă cu multe reușite, multe oportunități, multă fericire și multe lecții de învățat și împărtășit cu alții.

 

Sunt sigură că o să fie o primăvară magică, la fel cum au fost și aceste 2 luni care au zburat puțin cam repede.

E primăvara lui 2018! Haideți să fim bucuroși, să- I mulțumim lui Dumnezeu că ne-a mai dat o primăvară, că mai avem oportunitatea de a vedea natura încă odată revenind la viață.

Vă doresc o primăvară magică!

Hugs & kisses,

M.I.

 

 

Mi-ai furat primăveri

f5611ec5ffdcdc3a9dd2ece899ba7567

Ea:

Te vedeam cum zambeai si nu imi venea sa cred ca mie imi zambesti.

Ma uitam in ochii tai si nu puteam sa-mi dau seama daca te uit in gol sau chiar te uiti la mine.

Ma rugam sa nu ma mai privesti asa.Imi era imposibil sa nu iti sar in brate.

Ce n-as fi dat pentru o imbratisare de a ta atunci?

Privirile tale mi-au ramas tatuate in suflet.sper ca zambetul meu ti-a ramas tatuat sub piele.

Acele tale îmi fac tattoo sub piele
Îmi schimbă sângele-n vene
Și-aș vrea să-mbatranim în doi

 El:

Am crezut ca nu o sa te mai gasesc, ma gandeam ca ti-am uitat fata, ma temeam ca nu o sa te mai recunosc cand o sa te intalnesc si toata goana asta a fost degeaba.Processed with VSCOcam with m5 preset

Au tot inflorit copacii, florile la fel, vedeam cum natura se schimba, cum tot se vestezeste si inverzeste, si eu eram nebunul care umbla din Biserica-n biserica sa gaseasca o fata, apoi am devenit nebunul care mergea la Biserica pentru ca a ajuns sa ii placa, sa se simta  bine..si ascundea asta.

M-am dat batut si mi-am zis ca imi sunt de-ajuns, ca a fost o coincidenta, ca poate nici nu esti de pe aici….

Si ca un nebun mai mare, ce eram, am inceput sa ma rog, pentru ca ma simteam sleit de puteri:

1.”Doamne, fata asta vrea sa schimbe lumea., in bine.Hai, te rog, lasa-ma sa o schimb si eu impreuna cu ea.”

Apoi, am zis ca nu m-am rugat bine, si m-am rugat din nou:

2.”Doamne ,fata asta vrea sa schimbe lumea in bine.Vreau sa o ajut!Imi dai voie?”

Dar, m-am gandit ca poate nu ai nevoie de ajutorul meu.M-am gandit ca poate nu m-as pricepe,si doar ti-as strica planurile.Asa ca,m-am rugat din nou:

3.”Doamne Iisuse, am cunoscut o fata care voia sa schimbe lumea in bine, un suflet atat de pur, atat de bun.Te rog, sa-I dai Tu puterea sa nu renunte la acest vis maret.Sa-I dai Tu ajutorul potrivit ca sa reuseasca!”

Si atunci te-am gasit.

Mi-ai furat primaveri,

M-ai lasat fara puteri…

-from “Where do good souls go?”, a book I’ll never write- and yes, Carla’s dream’songs

Hugs & kisses,

M.I.

Femei, fete, fetișcane, fetițe…

Tot voiam eu să fac un proiect dedicat femeilor din viața noastră, și în capul meu chiar suna super fain, da’ ca de obicei am zis că sunt destule, că nu o să am cu cine s.a.m.d Așa că , măcar să scriu câte ceva…

O să încep cu un bonus pentru băiețași :

Era piesa aia, dacă o stiți: “lăsați femeile să facă ce vor”, în fine, nu o să v-o inserez pe aici,că nu dă bine :)) Dar, ceea ce vreau să zic este: lăsați-le, azi lăsati-le să facă ce vor.

Mai e reclama aia nouă de la Avon, care m-a bântuit toata săptamâna pe youtube: DĂ-I TIMP DIN TIMPUL TĂU!(ce mai aștepți?)

  • Și să treceeeem la femeeei, acum vorbesc cu voi!

Prima dată, pentru toate bunicile:

 

Sunteți cele mai prețioase, ați dus  generații pe brațe. Mâinile voastre muncite și îmbătrânite ne fac să realizăm cât greu ați dus. Câte visuri neîmplnite, dureri și dorințe nespuse ați purtat.Cât ați sacrificat pentru copiii voștri, pentru nepoții voștrii…Vă mulțumim! Sunteți un ocean infinit de experiențe, și știm că la voi tot timpul vom găsi cele mai bune sfaturi! Știm că bucuriile voastre se măsoara în telefoanele primite de la copiii de departe, felicitările și îmbrățișările nepoților, vizitele copiiilor, așa că , dragi bunici vă doresc să aveti parte de toate acestea!

PS: ascultați piesa asta sunt sigură că o să vă faca să mergeți să le vizitați pe bunicuțe!

Mămicilor, le dedic această scrisoare pe care i-am scris-o mamei mele! 🙂ead5ad44f40ca7ca01c8a63c43821ab0

Fetelor, prietenelor mele, vreau să le spun că sunt frumoase, sunt frumoase exact așa cum sunt! Sunteți frumoase când râdeți cu prietenii voștri, când citiți o carte sau un mesaj și zâmbiți. Sunteți frumoase când plângeți pentru răul ce-l vedeți în jur. Sunteți frumoase mai ales atunci când nu vă străduiți deloc sa fiți frumoase! Sunteți frumoase și meritați tot ce-i mai bun!

Sunteți frumoase și puteți, puteți să faceti visurile alea să devină realitate!336c167d788805c4b35510d362d7949b

Fetițelor, ce încă mai dau mărțișoare la școala băieților, vreau să le spun să profite la maxim de libertatea pe care o au acum, pentru că știu că toate își doresc să crească mari și bla,bla..dar, părerea mea, niciodată nu o să fie mai libere ca acum! Vreau să le spun că ele sunt foarte importante, ele vor fi viitoare mămici, directoare, profesoare, dansatoare de succes, scriitoare, etc. Vreau să le spun că trebuie să se bucure de copilarie, și de jocurile ei, deoarece cu cât cresc jocurile vor deveni tot mai periculoase și să nu se supere că nu câștigă totdeauna, pentru că atunci când o să crească o să se supere doar că au avut tentativa de a juca, bine, stop, nu le spuneți astea fetițelor! Lăsați-le să zăbovească cât mai mult în lumea basmelor și a viselor, că oricum, în ziua de azi, foarte repede rămân făra aceasta inocență!

M-am cam întins…dar, dacă un singur om găsește ceva bun în ceea ce am scris eu, sunt cea mai fericită persoană!

Un 8 Martie fericit tuturor femeilor, fetelor si fetițelor! Să fiți iubite!

jhgsd

Despre suflet| Ce inseamna a-ti vinde sufletul?

Ia-ti cafeaua si aseaza-te undeva, pune-ti o piesa faina, ca azi vorbim despre suflet.

Sa nu-ti vinzi sufletul, nu-l mai poti rascumpara.

-Mihail Drumes-tumblr_okwsenhq8w1riowtoo1_540

Cat costa sufetul?Pe Isus l-a costat moartea pe cruce, El a fost singurul cara rascumparat sulfete.Pentru tine cat sau ce costa?

Poate costa un telefon, o tigara in plus, o minciuna, o afacere, cativa lei…Poti sa-ti vinzi sufletul cu cel mai de nimic pret.Pentru putere, dar mai ales pentru bani.

Il vinzi si fara sa-ti dai seama.Faci compromisuri ori de cate ori ai ocazia,minti,inseli,te folosesti de altii ca sa-ti atingi scopurile,dar tu niciodata nu jauti pe nimeni,esti prea ocupat.Nu-ti asumi raul pe care il faci.

Si te minti ca o faci din iubire.Toate smecheriile, minciunile pe care le-ai spus, oamenii pe care i-ai inselat, au fost ca ai tai sa aiba ce pune pe masa.Daca nu faceai tu astea, cum se descurcau a tai? Te minti ca o faci pentru parinti, pentru sotie, pentru copii.

Daca ai de-l cumparat e scump, nu se poate cumpara cu lucruri materiale,cu nimic de fapt,dar de vandut se bvinde foarte usor, si poti primi si bani pe el.Iuda l-a vandut pentru 30 de arginti…

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?    

-Biblia-

Oh, ce ieftin si usor ne vindem sufletul…

jhgsd

Primavara mai vine?

Stau la biroul meu si sorb niste cafea, chiar daca e trecut 11 noaptea, dar ce sa faci, asa e cand ai de invatat la bio.Stand asa, ma uit pe geam si prin camera si am realizat ca mi s-au cam ofilit florile primite de ziua mea, s-a dus si soarele din nou, azi chiar a nins…Trist, zic.Imi place zapada, da’ draga Iarna, las-o mai moale ca e martie imediat 😉


Mie una, mi se face dor de un verde, de niste raze calde de soare, de tricou si tanti din piata care vinde lalele…

Vreau sa ma pot plimba si ma pierd in zambetele oamenilor.Sa vad cuplurile prin parc, batranii la sah, baietii la ping -pong…mamici cu carucioarele cu bebelusi mici si dragalasi.

Sa vad cum imi zambesc timid ghioceii din gradina.Vreau sa ma plimb prin oras cu cafeaua in mana si sa nu-mi inghete mana si cafeaua..

Vreau sa pot privi inimile si privirile ce pana acum nu le-am putut privi de gheata ce era pe ele…
Oh, vreau sa renasca toate!Si sufletul meu cu ele…


Macar Duminica

“Nu zice:’Cum se face ca zilele de mai inainte erau mai bune decat acestea?’Caci nu din intelepciune intrebi asa.” -Eclesiastul 7:10-

De ce sa ne tulburam si duminicile?De ce sa nu ne bucuram macar de ele?

E aprilie,e duminica,desi cerul e putin innorat soarele se strecoara printre nori si ne da cateva din razele lui luminoase.Totul e de un verde crud,plin de flori,fluturi si copiii.

E pacat,mi se pare ca intr-o zi din-asta de aprilie sa nu vizitezi satul.

Nu te-ai saturat de galagie?De stres,de alergatura asta continua?

Hai la noi,la sat!Fa-ti timp de o  plimbare,de o cafea in mijlocul dealurilor,de un rasarit in mijlocul campiei…Fa-ti timp pentru tine!2b38d2df-c08a-496e-b890-ff51034a6fa1

 

 

Ada Doamne primavara

Nu stiu voi,dar eu tanjesc dupa soare si vreme buna.Vreau sa vina primavara sa ne mai dezghete.

Dor mi-e sa vad oameni zambind,sa vad oameni oferind flori,sa vad cum se topesc oamenii la o imbratisare, la o strangere de mana.

Atat imi doresc ca primavara asta sa dezghete toate sufletele.large

Vreau ca primavara asta sa o incep cu mine,oricat de egoist ar suna.De atatea ori mi-am promis o schimbare ca m-am saturat eu de promisiunile mele.

Vreau sa invat sa ma iubesc,sa imi cunosc si sa imi repar defectele.Sa invat sa daruiesc si sa ma daruiesc fara sa regret.

Sa zambesc din totul sufletul meu,sa calatoresc,sa imbratisez oamenii,sa fac cadouri,sa fac oamenii sa se simta iubiti.

De data asta vreau o primavara in viata mea,o primavara ce sa ma schimbe.Sa ma schimbe in mai bine.