Merg cu toamna-n piept, vântu-n toate rănile mă doare

Păsările călătoare (mai ales plecarea berzei de pe stâlpul de electricitate din fața casei de la tanti Moni) , frunzele nucului și ale vișinului ce erau deja prin toată curtea, plecarea vecinilor înapoi în “țările calde” ( sau Străinezia cum îi mai zic eu)…astea toate prevesteau venirea toamnei pentru mine. Astea alături de facerea bulionului…