Dragă tată

Cred că de fapt mai bine ți-aș zice pe nume că oricum nu te cunosc mai deloc. În fine…

Azi, te-am văzut prin parc. Erai cu ea de mână, cu ea care mi-a luat locul. Nu e vina ei, oarecum…nu o pot învinovăți. Nu simt să am asta în drepturile mele, dar nu pot să nu recunosc că sunt geloasă. De o viață, tată…o viață de a mea, ea poate să te vadă zilnic, să vorbească cu tine, să îți simtă îmbrățișările…

Iar eu, nu am avut dreptul la nimic din toate astea.

Te văd acum trecând prin fața școlii mele cu mașina. Nici nu cred că știi că îți știu fața, cum de fapt nici tu nu-ți știi fata. E ciudat… acum că mama mi-a arătat o poză cu tine simt că te văd peste tot.

Ieri când așteptam cafeaua te-am văzut cum te uitai la mine, de parcă m-ai știi de undeva, dar nu știi de unde. Oricum am observat că nu ai curajul să vii să mă întrebi dacă într-adevăr sunt eu, probabil pentru că știi că răspunsul ar fi da și te temi.

Mă întreb dacă de-a lungul anilor mai m-ai căutat. Și dacă nu, de ce? De ce nu ai vrut măcar să mă vezi? Să mă auzi? Măcar așa…de la distanță.

De ce?

Încă nu pot să înțeleg cum ea a putut să ne ia locul? Mie și mamei?

Îmi ești dator cu aceste răspunsuri…

Tu ai ideea prin câte am trecut din cauza ta? Când mă gândesc, îmi dau seama că de fapt nu vreau să te cunosc.

Tu ai știut de existența mea și nu m-ai căutat niciodată, de ce aș vrea să cunosc un asemenea om?

Îmi amintesc acum toate zilele în care plâgeam din cauză că tu lipseai. Și îmi dau seama că eu și mama merităm mai mult…

Mai mult decât pe tine.

-scrisoare de la o fiică către un tată necunoscut-

Hugs and kisses,

M.I.

Intrebare intrebatoare: DE CE ?

“De ce?”,lansez intrebarea asta care rasuna ca un ecou,in gol,repetandu-se la infinit…

De ce atata suferinta?De ce atata saracie?De ce mor atatia tineri?De ce atatea boli?…

De ce simt ca fericirea nu e pentru mine?De ce niciodata nu sunt de ajuns?De ce tot timpul ma simt urata?De ce incercand sa fac doar bine,fac rau?

Oare sunt blestemata?Se poate asa ceva?Se poate,dar eu am ales de mult sa nu cred in asa ceva.Sa-mi fie acesta destinul?Si asta se poate..dar tot de mult am ales sa nu cred nici in asa ceva…

Prefer sa cred ca “tot răul e spre bine” .

Prefer sa cred ca,daca nu mi se intamplau toate astea mie,nu ii puteam intelege pe altii, iar, pe oameni,daca nu ii intelegi nu ai cum sa ii ajuti.

Prefer sa cred,ca prin suferintele mele,ca prin toate lacrimile varsate,am scutit pe altii de asa ceva…e cam absurd,dar tare mi-ar placea sa pot sa cred asta.

Prefer,totusi,sa fiu tare,in urma a tot ceea ce s-a intamplat,ca cei din jur sa gaseasca in mine o motivatie,si sa zica “daca ea a putut,si noi putem” !

La fel,prefer sa cred ca intr-o zi va fi mai bine si pentru mine,si voi vedea adevaratul rost a tot ceea ce mi s-a intamplat si am simtit si nu am inteles de ce.

Daca ar fi sa continui cu intrebarile,ar fi muulte,mult prea multe…si totusi,problema nu ar fi asta,problema ar fi ca nu le-as gasi raspuns decat la prea putine dintre ele.

As vrea macar

As vrea macar sa pot da frau liber lacrimilor,sa curga,sa curga siroi.Sa-mi iau din povara  ce o simt pe suflet.

Urasc cand vine iarna si ma prinde goala.Urasc sa stiu ca imi va ingheta  sufletul si lacrimile care de-abia atunci o sa inceapa sa-mi curga.7ad93cc26c58447bf624ea7522e510f7.jpg

As vrea macar sa plec departe.Vorba lu’ Smiley,sa plec pe Marte.Sa stiu macar ca voi scapa de toti ochii astia judecatori care ma privesc.

As vre macar sa  ma pot intoarce in copilarie,cand iernile erau cu zapada.Cand iernile erau perfecte,pentru ca vedeam totul atat de frumos si simplu.Vedeam altfel,vedeam doar oameni zambind,doar imbratisari,vedeam totul ALB.

As vrea sa ma pot bucura macar pentru ca in iarna este ziua mea.Dar nu ma bucur aproape deloc,pentru ca mi se pare ca viata asta pur si simplu trece pe langa mine.Mi se pare ca prea repede trec toate.

As vrea macar sa ma gandesc la Craciun si sa fiu fericita,dar ce rost are Craciunul cand esti in suflet gol si pustiu?

As vrea macar sa fiu egoista si sa ma bucur  ca voi primi cadouri,dar ce rost au cadourile toate daca nu poti imparti nimic cu nimeni?

As vrea macar sa pot opri tristetea si lacrimile din ochii si sufleul altora,si atunci as fi si eu mai fericita.Dar,cum as putea eu oare,cand atata lume ii trista si eu sunt doar singura?

Prea grea e singuratatea?Prea mare e linistea?

Usor,usor mi se instaleaza in suflet melancolia si in minte imi vin doar amintiri.Zambetul de pe fata mea incepe sa se ofileasca precum florile din gradina.Afara e tot mai frig,imi ingheata mainile si hainele-mi poate prea subtiri de pe mine,dar nu stiu daca ar trebui sa ma bucur sau sa ma intristez pentru ca inima nu vrea sa imi inghete.La mine in inima e cald si parca tot mai multi cauta sa se incalzeasca,stiu insa ca nu trebuie si nu pot sa-i primesc pe toti.O sa imi fure din lemne,si o  sa ajung sa raman fara foc…

…Uite ce face toamna asta!Te face sa crezi ca esti prea singur si ca ai nevoie de cineva,te face sa crezi ca daca nu ai pe cineva care sa te tina de brat o sa te sufle vantul,te face sa crezi ca o ceasca de ceai sau cafea si o carte nu sunt de ajuns daca nu ai cu cine sa le imparti.Vrea sa crezi ca degeaba vizionezi un film bun sau asculti o melodie faina daca nu ai cu cine sa imparti emotiile si trairile.Vrea sa crezi ca ai nevoie de o imbratisare speciala ca sa nu iti fie frig in aceste dimineti si ca degeaba te imbraci gros,ca sentimentul ala de frig tot nu o sa ti treaca.

Toamno,de ce ne faci sta?de ce?Nu stii oare ca o sa suferim dupa ce totul se termina,dupa ce treci?Nu stii oare ca o sa inghetam de-a dreptul si o sa traim intr o iarna a sufletului nostru?Crezi,tu,oare ca vom inflori odata cu venirea primaverii?Crezi ca ne vom dezgheta odata cu renasterea naturii?

 

jhgsd

Ma doare de toti,dar pe cine doare de mine?

Frigul asta de februarie nu imi prea surade,sincer..nici luna plina ce a fost ieri,nici ploaie și vântul de azi.
Când mă gândeam că însfârșit sunt bine și fericită,au venit zilele astea și mi-au adus doar melancolie,dor și tristețe.
O dată cu soarele și vremea bună s-a dus și cheful meu de viață.
Știu că nu ar trebui sa fie așa,nu ar trebui sa depind de vremea de afara,ar trebui sa nu depind de nimeni.Dar parca incercand sa ucid ssinguratatea singura,am ajuns sa fiu eu ucisa de ea.
Atât mă dor toate,tot ce alta data ignoram…azi sunt mult mai sensibila,ma dor cuvintele spuse de oricine,ma dor privirile,ma doare indiferenta celor din jur,ma doare toata rautatea pe care o vad in societate.Ma dor desparitirile,chiar daca nu sunt ale mele.Ma doare tot ce indura lumea si pe nimeni nu doare ce indur eu.
Credeam ca m-am racit,dar defapt m-am topit…poate prea târziu.
Pe zi ce trece in loc sa fiu mai tare,in loc sa imi intaresc armura,tot dau jos din ea.Și o dau jos in fata orisicui.
Am o singura inima,stiu ca trebuie sa o protejez…pana acum am protejat.o prea tare,nu se poate ca de acum deloc .

image

Mi-am ingropat supărările

Atâta supărare și atâta tristețe este in lumea asta… De fiecare dată când mă imbrac complet in negru ingrop cate ceva sau pe cate cineva. Imbrăcată din nou in negru,azi mi-am ingropat toate supărările.
La ce bun să mă tot întreb “cum ar fi fost dacă” sau “cum ar fi dacă”?La ce bun să tot îmi zgârii eu inima din cauza altora?
Să fii bun și blând e un lucru superb,să îți ocupi timpul demonstrând că ești așa,e in zadar.
Oamenii care te prețuiesc o să îți recunoască eforturile și truda ta.Cei care intr-adevăr țin la tine o să știe să nu îți ceară mai mult decât le poți da și vor încerca din răsputeri să îți mulțumească sau să dea și ei înapoi.Cei care sunt meniți să fie în viața ta tot timpul se vor întoarce,și nu pentru ca nu au găsit ceva mai bun,ci pentru că defapt nu au plecat niciodata definitiv.
Tu?Tu ce trebuie să faci?Tu trebuie să știi să fii prezent,dragă omule.Să fii tot timpul acolo,trup și suflet.Doar dăruindu-ne trup și suflet, vom avea parte de oameni prețioși în viața noastră.image