Uncategorized

Și pentru partea mea de vină

Aud copii fugind prin casă, râsete multe și îmi imaginez acolo și-un șemineu, un fotoliu și-un bunic citind ceva într-o seară ca asta ploioasă de toamnă, un tată ce se întoarce de la muncă, o mamă ce gătește în lumina caldă a bucătăriei…

Dar, bineînțeles e pură ficțiune.

Vecinii mei staucu cei 3 copii ai lor, într-un apartament micuț, fără șemineu, doar cu calorifere ce se pornesc abia la 1 octombrie și fără niciun bunic sau vreo urmă de rudenie.

E doar pură ficțiune, seamană cu ce-mi spuneai când eram împreună, de-atâtea ori îmi povesteai cum va arăta viața noastră.

Mă enerva atunci, zicându-mi că e prea devreme, e prea copilăresc să gândim așa departe.

Totuși, în mintea mea, acolo într-un colțișor acest vis frumos și-a făcut casă și din când în când mă bântuie.

”Cum ar fi fost dacă?”

Mi-a rămas o viață să-mi fie dor de ce putea fi.

Nu, nu o să mă mai învinovățesc spunând că e doar vina mea. Nu am fost pregatită pentru ce trăiam, cum nici acum nu sunt.

Dar pentru partea mea de vină…

Am suferit ca un martir.

Amețindu-mă cu propriul delir.

Și pentru partea mea de vină

M-am făcut de tin’ străină…

Fac o plecăciune,

Mă rog să nu rămână totul pură ficțiune.

Dar… în urmă privesc doar lașii

nu are rost, nu pot să schimb oricum ce a fost

rog doar cineva să-mi lumineze pașii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s