From Sibiu with love

Ați fost vreodată la Sibiu? Dacă nu, trebuie să mergeți! Dar, nu vă deprimați, anul acesta am fost și eu pentru prima dată. Este un timp potrivit pentru toate 😉

Am ajuns în Sibiu pe la 8 și ceva dimineața. Răcoarea și liniștea au dat orașului un farmec aparte.DSC_0396

E superb orașul, sau cel puțin cât am văzut noi din el. Mi s-a părut pus la punct, peste tot se renovau lucruri, arăta a dezvoltare.

Și cu toate că inima mea e tot la Brașov, aș fi o ignorantă  dacă nu aș putea observa minunăția Sibiului.

Să încep cu ce e mai important: oamenii faini! Nu știu copyomdacă am avut noroc noi sau a fost ceva coincidență, dar din 5 oameni cu care am stat de vorbă, toți 5 au fost de o omenia aparte. De la domnul care ieșise la fereastră să ia o gură de aer, la blănarul care ne-a făcut rost de un mijloc de transport mai ieftin, până la taximetristul care s-a întors din drumul lui pentru a aduce înapoi ochelarii unuia dintre noi.

Să vă spun și ce am văzut:

Podul Minciunilor, ceea ce înseamnă că ne-am plimbat și prin Piața Mică. Apoi am făcut turul Pieții Mari, care avea o atmosferă romantică și plină de cultură. Ne-am urcat și în Turnul Sfatului, de unde am văzut o priveliște superbă.

Iar, înainte să pornim spre casă am vizitat și grădina Zoologică, care mi s-a părut destul de mare și foarte frumos amenajată și poziționată.

Mie mi-a plăcut la Sibiu, sunt curioasă ce păreri aveți voi.

Vă las cu niște poze!

imgg

DSC_0494

Hugs and kisses,

Iuditha

Advertisements

Cărți, filme și seriale

Nu am mai scris un articol despre așa ceva de uuuun timp, mai exact de când am făcut recenzia la “Lecții de magie”.

Dar, acum că a venit în sfârșit vara și pentru mine, acum că s-a terminat cu bacalaureatul, pe care l-am luat ( cu o față de: I am proud of myself) , și înscrierile la facultate am adunat ceva material.

Am citit:

  1. Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte de Daniel Popescu ( am scris deja despre această carte aici  )
  2. Cronicile din Narnia de C.S. Lewis (prima carte)

A fost o carte foarte drăguță, m-a transpus cu totul într-o altă lume. Bine, trebuie să recunosc m-a cam plictisit până pe la jumătate, dar după ce Digory şi Polly au dat de Vrăjitoare totul a devenit mult mai interesant, amuzant și misterios.

Acum am început să citesc a doua carte. 🙂

Am vizionat:

  • Tag e un film inspirat din realitate. L-am văzut la cinema împreună cu 540664b0e82086f8a2b99af64737603b.jpgverișoarele mele și faptul că era vorba despre cum ne maturizăm și uităm să ne mai căutăm a dat o notă nostalgică filmului. Dar, în același timp ne-a făcut să realizăm că nu trebuie să lăsăm viața să ne strice prietenia și nicidecum bucuria de a fi împreună. Așa că, imediat ce am ieșit din sala de cinema am început să ne jucăm tag! ad9bdf463382aaa288e376dd410a7d5f.jpg
  • Anne with an E e un serial pe care l-am început de ceva vreme, am terminat sezonul 1 foarte repede și de abia am așteptat să apară sezonul 2, pe care acum l-am terminat fără să-mi dau seama, de asemenea. Serialul urmărește viața lui Anne din momentul în care Mattew și Marilla o adoptă. Totodată, prezintă experiențele fetei dinainte de a locui la Green Gables. Oh, să vă mai spun ceva: pe lângă Anne, locurile frumoase și povestea însine, este un băiețel frumușăl de mama focului pe nume Gilbert. Măi și e isteț și descurcăreț și…mda, uitați-vă la serial.

Hugs and kisses,

M.I.

Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte | Daniel Popescu

Aproape terminam cartea când am scris următoarele cuvinte:

Mi-am dat seama că suntem atât de proști și că ne dăm seama doar în fața morții de asta. Irosim totul. TOTUL.

Irosim o viață…când putem să facem atâtea.

Trebuie o moarte să ne trezească, o nenorocire.

Oh, săracii de noi!

Trăim pentru imagini, pentru tot ce ni se pare nouă că dă bine….și ajungem la mormânt să ne dăm seama că am avut atât timp și atâtea binecuvântări…și le-am irosit.

Suntem cruzi, suntem reci până moartea  ne îngenunchează și ne smulge lacrimile.

Oh, moartea ne face să realizăm că noi, noi toți suntem meniți să facem un singur lucru, să iubim. Asta e esența.

**

Și acum probabil v-ați dat seama despre ce este cartea. Este o carte despre suferință.

Și e inspirată din realitate,mai exact din viața autorului. Sincer, mi-e cam greu să zic chestii negative despre această carte când mă gândesc la suferința omului. E cam greu să-mi dau cu părerea despre deciziile lui când eu încă nu am trecut prin ce a trecut el.

Am plâns la unele pagini, m-am plictisit la altele. Dar, a fost o experiență, pot să spun, să simt puțin din ce poate simți un om care suferă alături de persoana iubită. M-am putut pune puțin în pielea lui…

Cred că e greu să scrii despre așa ceva, cu siguranță te stoarce de tot ce mai ai prin tine.

Protagoniștii sunt Magda și Daniel, iar cartea începe cu niște pasaje în care Daniel povestește viața lui înainte să o cunoască pe Magda.

Dacă vreți să citiți cu sufletul, v-o recomand. 🙂

Hugs and kisses,

M.I.

 

Viitoare studentă la jurnalism

M-am decis să povestesc puțin din experiența mea în legătură cu terminarea liceului și alegerea unei facultăți. La început de clasa a 12-a știam sigur că vreau să dau la Asistență Generală, începusem să mă pregătesc pentru admitere. Totul bine și frumos până în vacanța de iarnă, blogulețul a fost găsit de oameni, și vedeam cum viitorul în medicină nu m-ar lăsa să mă ocup de pasiunea mea pentru scris nicidecum. Dar, nu am renunțat așa doar, mă tot forțam să mă văd pe mine lucrând în spital, îmi ziceam ce fain o să fie, ce mișto să fii acolo în sala de operații…

Doar că nu reușeam să mă văd făcând asta, nu puteam…

Admir super mult persoanele care reușesc să facă o facultate și apoi să-și trăiască o viață făcând ceva în domeniul medicinii, mi se par niște meserii super faine, dar din păcate nu pentru mine (sorry mom and dad).

Meh, am mers la psiholog imediat ce m-am întors la școală după vacanța de iarnă, și deși mulți nu cred, m-a ajutat foarte mult.

M-am gândit că aș vrea să dau la psihologie, întrucât era un vis de al meu de când eram mai mică. Am învățat pentru admitere, și mi-a plăcut ce am învățat, au fost informații foarte interesante.c3278abd3d9abb2eeb9b5e1c210055fa.jpg

Dar, mă gândeam…că aș mai încerca și la alte facultăți, așa că am rugat-o pe profa mea de română să mă ajute să scriu un eseu motivațional. Iar, când i-am spus de jurnalism, a părut foarte entuziasmată pentru mine. Presupun că datorită entuziasmului dumneai m-am lăsat dusă de val și prin urmare am dat la jurnalism.

Și sincer, sunt super entuziasmată și sunt sigură că ușor nu o să fie, însă de asemenea sunt sigură că va fi  un capitol din viața mea aventuros și care o să mă ajute să cresc un om fain.

Sunt atât de entuziasmată că nu m-am uitat deloc la ce job-uri aș putea avea, ce salarii, nu m-am informat deloc despre așa ceva. La celelalte, m-am informat la toate, search-ul din google era plin de:

“Se merită să faci psihologia?”

“Cât câștigă un psiholog?”

“Cât câștigă o asistență?”

etc.

Dar, cu privință la jurnalism nu m-am gândit deloc…Presupun că așa e când faci ceva care îți place, nu te mai interesează câți bani ies, dacă se merită sau nu..

Acum să nu credeți că sunt o nepăsătoare și cred că banii cresc pe garduri, clar nu e așa. Dar, consider că o să găsesc un job care să-mi permită să trăiesc decent, și dacă nu voi găsi în domeniul acesta, tot o să fie ok, măcar 3 ani de zile o să văd puțin din ce înseamnă jurnalismul și o să fac ceva ce îmi place.

Voi în funcție de ce v-ați ales facultatea?

Hugs and kisses,

M.I.

 

 

 

Frici și dureri

Singurătatea  ne lovește când ne așteptăm mai puțin. Și e nașpa, e groaznic. Orice, orice să am, dar nu sentimentul de singurătate.

Îmi citeam cu câteva  zile în urmă printr-un jurnal de prin 2016, am început să plâng, și-mi venea să o iau în brațe pe fetița aia de 16/17 ani în brațe și-i să-i zic: “Hei, nu e drept așa! Nu mai duce luptele astea singură! Ai voie să plângi în brațele cuiva, ai voie să spui cuiva toate gândurile astea! ”

Voiam să-i spui spun că sunt aici, că nu e singură. Voiam să-i spun că nu e vinovată de nimic. Voiam să o întreb cum a putut să treacă peste tot ce simțea, mi se părea că se îngroapă.

Am făcut o pauză, asta am fost eu. Eu am simțit toate acele lucruri. Eu am gustat toată singurătatea aia amară. Eu am trecut prin toate alea fără nimeni lângă mine.

Rar mă mai scăpam să zic că am o stare nașpa sau că nu mă simt bine fizic și sigur de-aia e.0616184cd96b29ffbeba198c324edad6

Dar…era mai mult de atăt. Le duceam pe toate singură. Și nu, nu a fost drept.

Era normal să mă plâng prietenelor. Era normal să-i scriu fostului dacă mă simțeam nașpa. Era normal să ies cu câte un tip doar ca să nu stau în casă. Era normal să fiu mai rebelă, să-mi plâng de milă, era normal…

Mi-a fost frică…mă gândeam că nimănui nu-i pasă, că dramatizez degeaba, că mă victimizez. Dar, toți la vârsta pe care o aveam eu se simțeau la fel, și făceau chestii foarte tâmpite ca să scape de stările alea, însă mie mi-a fost frică să fiu vulnerabilă.

Mi-a fost frică de faptul că s-ar ăutea ca nimănui să nu-i pese…

Îmi amintesc că într-o zi soră-mea se comporta foarte ciudat, părea extrem de tristă și nu a vrut deloc să-mi spună ce se întâmplă încât m-am panicat și efectiv am obligat-o să-mi spună, nu am lăsat-o să părăsească încăperea. După ce am îmbrățișat-o și am lăsat-o să plângă în brațele mele a început cu greu să povestească. Avea niște temeri, păreri despre ea dureroase…

Clar, am început să plâng cu ea. Abia atunci mi-am dat seama: avem nevoie să spunem ce ne apasă. Trebuie să fim vulnerabili, așa e normal.

Cel mai dureros e să nu ai cui să spui ce te doare.

Copii, vă rog, nu vă mai fie frică să fiți vulnerabili, nimic altceva decât comunicarea o să vă amelioreze durerea!

Hugs and kisses,

M.I.

Floarea soarelui

Aud mașina de spălat haine cum zornăie și mă gândesc să-mi mai pun o cană de cafea, azi am băut foarte puțină. Încerc să mă decafenizez ( sorry, dacă nu exista acest cuvânt) măcar pe perioada vacanței ca să nu trebuiască să adaug o doză prea mare când începe greul.

În afară de zornăitul mașinii și muzica pe care o ascult e liniște în casă, așa că normal că m-am gândit să scriu ceva.

Nu știu ce.

S-ar putea să am câteva idei prea romantice, că încă sufăr de îndrăgosteală acută și dor intens. Mă tentează și floarea soarelui pe care o văd în fața mea, dar nu prea mă am cu metaforele așa că mă lipsesc din a năuci lumea de cap.

Prea ploioasă a fost vara asta. Vreau dimineți din-alea cu soare puternic.

Mă gândeam…cum ar fi să avem un ziar al satului? Și să fie cules din vorbele oamenilor de pe stradă, sau din poveștile de la magazinul din centru.

Eh, m-am uitat prea mult la “When calls the heart“, dar sunt sigură că ar fi amuzant.

Văd aici lângă mine o invitație de nuntă, bănuiesc că și voi sunteți cu aceleași probleme de sezon. Uite, ce idei de outfit-uri am găsit eu:

 

 

 

 

13329ecd42805ef5db46ac49720637cc

Voi ce îmbrăcați la astfel de evenimente?

O săptămână frumoasă în continuare!

Hugs and kisses,

M.I.

 

Cea mai fericită

A râs și a dansat toată noaptea, părea cea mai fericită fată de pe lumea asta. Și poate a fost până a venit dimineața și a răsărit soarele. Acum stă la o masă pe terasă cu o țigară aprinsă, și se uită în gol.

Acum nu mai trebuie să se ascundă de mama ei, acum e mare. Acum ar trebui să știe ce să facă cu viața ei, ar trebui să știe deja mult prea bine că el e un nemernic și că niciodată nu o să o iubească așa cum merită ea.

Dar…îl iubește sau meh, poate nu, însă nu-l poate uita nicidecum. Încă îl așteaptă la fiecare petrecere. Încă așteaptă să vină să-i spună că de azi o vrea doar pe ea.

El a plecat și-n dimineața asta cu altă fată…

Țigara i se termină, dar lacrimile par să nu se mai oprească. Nu plânge zgomotos, doar i se preling oceane de lacrimi pe obraji.

Se ridică de la masă.

  • Dă-l naibii!

Și-a luat mașina și a plecat.

-from another book I’ll never write-

Hugs and kisses,

M.I.