direct din suflet · la o cafea /interviuri

Puțin de tot despre depresie

La cei 20 de ani ai mei am scris mult despre stări precum anxietatea, tristețea și altele aferente, dar până acum nu cred că am scris…așa pe bune, niciodată despre depresie.

Am considerat, totuși cumva că se cuvine să asociez această boală cu toamna…cu un noiembrie gri, ploios și plin de noroi care te face să te închizi în casă.

Eu, din fericire, nu sufăr de depresie, mi-am dat seama evident doar după ce am aflat cât de cât ( din spusele celor bolnavi și din cărți) ce este depresia. Prea multele episoade triste din viața mea( cauzate de mine mai mult decât de oricine) m-au făcut să mă bănuiesc că aș avea, dar acum știu clar că nu era și nu este. Am avut doar tristețe acută cauzată de gânduri mult prea multe.

Cred că de astfel de chestii toți avem parte în viață, mai ales dacă suntem mai sensibili.

În fine, am decis să deschid acest subiect deoarece cineva mi-a povestit puțin din cum e să trăiești cu depresie și cât de important e să conștientizezi că ai nevoie de ajutor.

Am depresie de la 19 ani(în prezent având aprox 39), de câțiva ani folosesc medicamente regulat. Soțul meu și el suferă de depresie. Cred că ăsta e cel mai greu lucru, faptul că duc și boala lui în spate. La amândoi boala se manifestă în feluri diferite la mine e mai mult bazată pe tristețe, când la el e bazată pe indiferență(dar nu îl învinovățesc sau spun că aș vrea să scap de el, Doamne feri, știam că asta e situația de mult). Sincer, deși sunt conștientă că și medicamentele mă ajută, cel mai mult m-a ajutat credința în Dumnezeu. Altfel, nu cred că aș fi rezistat să pot crește și doi copii. Pentru că viața vine cu problemele ei și copiii cu nevoile lor de asemenea. Și cu toate că am tratament câteodată îmi scapă lucrurile de sub control și îmi găsesc mintea plină de gânduri ce nu-mi fac bine. Atunci, încep și îi scriu surorii mele. Am descoperit că asta mă ajută, nu am bani să mă duc la psiholog, dar asta e ca și cum aș avea un psiholog. Ea știe că nu trebuie să-mi dea soluții, să -mi răspundă neapărat…știe că eu doar trebuie să spun tot ce simt ca acest lucru să nu mă afecteze. Îmi pare bine că sunt conștientă și realizez câtă importanță au medicamentele și vizitele la medic, nu aș vrea să ajung să-mi distrug copiii din cauza depresiei.

Cred că s-ar putea vorbi mai mult în biserici despre astfel de probleme, haideți să nu mai abordăm oamenii care au depresie ca pe niște oameni care se lamentează și nu-și fac treaba. Am auzit des astfel de prejudecăți: că sunt leneși, că n-au motiv, că sunt prea necredincioși…

Contează că sunt bolnavi, că depresia le afectează viața și că ar fi frumos să le fim alături. De asemenea, cred că trebuie să fim preventivi cu această boală.

Mi-am făcut impresia că depresia este ca un virus care îți invadează nu doar mintea, ci întreg corpul.

Dacă ați trecut prin așa ceva, dacă știți pe cineva care trece prin așa ceva și vrea să împărtășească cu noi, simțiți-vă liberi să lăsați un comentariu sau un DM în instagram.

Depresia nu este doar multă durere; prea multă durere însă se poate transforma în depresie.

-Demonul amiezii. O anatomie a depresiei- de Andrew Solomon

Hugs and kisses,

M.I.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s